Cristina Purcar

Cristina Purcar

Arhitect, conferențiar UTCN, România

Cristina Purcar este arhitect și conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde predă istoria arhitecturii, istoria artei, proiectare de arhitectură și îndrumă proiecte de diplomă și disertații. Deține o diplomă de master-după-master a Centrului Internațional Raymond Lemaire pentru Conservare (2002) și un doctorat în arhitectură (2009), ambele de la Universitatea Catolică din Leuven. Este membră a INVENTARIUM Grup de cercetare pentru (re)cunoașterea patrimoniului construit și amenajat, ICOMOS România, DOCOMOMO România și a Asociației Internaționale pentru Istorie Feroviară. Cercetările sale abordează teritoriile comune ale artei, arhitecturii și urbanității, cu o preocupare continuă pentru spațiul industrializat în general și pentru spațiului feroviar în special. În 2021, a fost conferențiar invitat al Societății Istoricilor Arhitecturii din Marea Britanie, în cadrul seriei de seminare ”‘Shall my valley be green again?’ Encounters with the post-industrial landscape”. În perioada 2023-2024 a coordonat expoziția itinerantă Arta proiectului urban. Regenerare postindustrială în practica lui Marcel Smets și a editat catalogul critic bilingv omonim. În 2025, a co-editat volumul colectiv al conferinței academice din cadrul ”Festival for Architecture Schools of Tomorrow” din 2024, Dismantled Modernities. Studies on Architecture Through the Lens of Fashion.

Jurat la categoriile: