Filarmonica Banatul

Sabine Lieb este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Studiul pianului i-a cultivat de timpuriu o sensibilitate deosebită pentru armonie, acustică și compoziție, elemente care au fundamentat alegerea și dezvoltarea proiectului său de diplomă, o nouă clădire de filarmonică. Pasionată de muzică, artele vizuale și cercetarea comunitară, Sabine s-a implicat activ în acțiuni culturale și de voluntariat, coordonând și participând la organizarea de expoziții. Dintre acestea se remarcă participarea sa ca expozant în cadrul proiectului „Moulding Nature”, o inițiativă ce a explorat modul în care societatea conviețuiește și își renegociază raportul cu mediul înconjurător. Parcursul său practic este definit de o profundă dimensiune umanistă și socială. Prin participarea la șantiere de restaurare, ateliere de meșteșug tradițional și dezbateri filozofice despre etica spațiului, Sabine și-a dezvoltat abilități solide de comunicare și empatie în lucrul cu comunitățile. Aceste experiențe i-au conturat un interes pronunțat pentru politicile de dezvoltare și modul în care deciziile administrative influențează viața colectivă. Profilul său este marcat de o abordare interdisciplinară, ce îmbină gândirea analitică și sensibilitatea artistică cu o atenție constantă îndreptată spre nevoile oamenilor și participarea civică.

Proiectul propune un nou sediu pentru Filarmonica Banatul din Timișoara, suplinită fiind lipsa unei infrastructuri muzicale adecvate în oraș, unde activitatea se desfășoară în Sala Capitol. În contextul actual, modelul tradițional al unei săli strict monofuncționale se confruntă cu o criză provocată de costurile mari de operare, sezonalitate și gradul redus de utilizare, generând perioade extinse de inactivitate. Pentru a rămâne viabilă economic și relevantă la scară urbană, clădirea integrează principiul multifuncționalității hibride pe două paliere: mix de funcțiuni satelit activarea continuă a parterului prin spații comerciale, cafenele, librării tematice, galerii expoziționale și centre educaționale ce generează venituri non-ticket și mix de evenimente, adaptabilitatea acustică a auditoriului pentru programe cu cerințe acustice diferite. Provocările sitului, poluarea fonică din cauza traficulu și rigorile acustice impun o structură autonomă. Auditoriul adoptă sistemul box-in-a-box, o incintă autonomă din beton, detașată de învelișul exterior, având spațiile din jur, cum e foaierul, drept zone-tampon izolatoare. Sala principală este înconjurată de buzunare masive de aer din beton, camere de reverberație, ce adaugă până la 30% volum suplimentar, activate prin porți acustice motorizate și cortine fonoabsorbante pentru ajustarea instantanee a timpului de reverberație. Deoarece situl se află într-o poziție intermediară, expusă vizual din multiple traiectorii urbane majore, Clădirea elimină fațadele tehnice secundare; toate fronturile sunt tratate unitar și compozițional, fiind percepute dinamic din orice unghi urban. Schițele conceptuale arată cum volumul simetric inițial este rotit și articulat sub presiunea vectorilor urbani (stradă, parc, oraș). Fațadele se multiplică și se sculptează reciproc, generând colțuri dinamice, curbe și pliuri. Schemele de direcție demonstrează cum Filarmonica funcționează ca un nod, Clădirea se poziționează ca o interfață între trei țesuturi devenind o ancora urbana Relația sâmbure-înveliș folosește grade controlate de transparență și opacitate, zonele publice sunt transparente, lăsând orașul să pătrundă înăuntru, în timp ce nucleul acustic este semnalat prin masivitate. Proiectul prelungește spațiul public sub forma unei platforme publice înălțate, creând un filtru de protecție față de traficul bulevardelor.