Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Am fost atrasă de subiectul conversiei construcțiilor și siturilor fost industriale din orașe, care, odată ce și-au pierdut valoarea, ele creează plăgi la nivel urban. Situl ales pentru diplomă a fost descoperit în cadrul unui proiect de relevare a Turnului de Apă și Stației de Pompe din Petroșani, care se află în imediata apropiere a Depoului de Locomotive.
De asemenea, am participat și la interventii de restaurare și punere în siguranță a monumentelor din țară în cadrul Ambulanței pentru Monumente.
Descrierea proiectului în limba maternă
Proiectul își dorește să creeze un traseu cultural care leagă fostele, dar și actualele exploatări miniere de pe Valea Jiului. Propunerea include o pistă velo, care traversează situl studiat. Aceasta dorește să aducă interes asupra ruinelor industriale.
Lucrarea abordează problema fostelor orașe monoindustriale de pe Valea Jiului, declinul lor odată cu Revoluția din ’89 și apariția ruinelor industriale, lacune urbane. Prin această propunere se dorește reintegrarea și reutilizarea acestor tipuri de spații din oraș.
Din perspectiva programului, legătura cu industria este incontestabilă. Așadar, acest subiect este abordat sub forma unui muzeu, odată al industriei și mineritului, și odată al transportului. Astfel, spațiul lăsat aproape în totalitate neutilizat al depoului devine spațiu expozițional.
De asemenea, spațiul curții este utilizat prin expozițiile temporare mobile, pe șinele de tren , care pot fi utilizate de-a lungul sistemului de exploatări miniere de pe Valea Jiului.