Centru de îngrijire pentru persoanele cu demență tip Alzheimer

Mă numesc Alexandra Lac și sunt absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Parcursul meu academic a fost completat de experiența internațională dobândită prin programul Erasmus la Universitatea din Napoli, unde am studiat “Design for the Built Environment”,” Architecture Design” și “Architecture and Heritage”. Această experiență mi-a oferit o perspectivă mai amplă asupra modului în care arhitectura poate răspunde contextului cultural, social și uman. Privesc arhitectura drept un instrument care modelează experiențe și influențează calitatea vieții oamenilor. Cred că un spațiu bine conceput nu trebuie doar să răspundă unor cerințe funcționale, ci și să creeze apartenență, confort și conexiuni emoționale. Această viziune s-a reflectat în proiectul meu de diplomă, dedicat unui centru pentru persoane cu demență de tip Alzheimer, unde am explorat relația dintre arhitectură, memorie și identitate, demonstrând că mediul construit poate deveni un sprijin activ în procesul terapeutic.

Centrul destinat îngrijirii persoanelor cu demență tip Alzheimer, amplasat în localitatea Cisnădioara, are ca scop înțelegerea modului în care acești pacienți experimentează și își amintesc mediile înconjurătoare prin investigarea interacțiunii cu spațiul construit. Prin metode de creare a unui spațiu de apartenență, arhitectura poate fi gestionată pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor și a încetini declinul cognitiv. Conceptul propus ilustrează impactul arhitecturii în contextul absenței memoriei, evidențiind capacitatea acesteia de a media între percepție și semnificație. Aceste aspecte analizează conturarea identității prin intermediul anamnezei, stimulată de experiențele arhitecturale și reminiscențele evocate, precum și mecanismele percepției, care implică utilizarea simțurilor pentru o explorare profundă a arhitecturii și a spațiilor gândite special pentru pacienți. Centrul, dincolo de spațiul de tratament, devine un factor activ în procesul terapeutic, care deși nu va soluționa problema declinului cognitiv, va optimiza calitatea vieții pacienților prin capacitatea mediului construit de a genera interacțiuni ce reflectă esența identității lor. Raportat la pacienții cu Alzheimer, identitatea arhitecturală a centrului reprezintă mai mult decât o structură fizică, ci o extensie a identității pacientului în care spațiul este configurat încât să corespundă nevoilor cognitive și emoționale prin funcționalitate și estetică. Fragmentele memoriei ancorează identitatea și sprijină procesele de orientare și reamintire. Astfel, spațiul devine nu doar un refugiu intim, ci și un suport tăcut pentru păstrarea coerenței interioare și a autonomiei, reflectând legătura profundă dintre mediu, emoții și memoria personală. Simbolismul cultural și perspectiva generală asupra ansamblului evidențiază o strategie de implantare bazată pe discreție și adaptare morfologică la topografia sitului. Volumele parțial îngropate, tratate cu acoperișuri verzi circulabile, asigură continuitate perceptivă cu peisajul rural. Materialele locale sunt valorificate, iar solul excavat este recirculat responsabil prin utilizarea pământului bătut drept material structural. Proiectul nu propune doar un adăpost, ci o infrastructură empatică, structurată atent pentru a oferi sprijin vieților fragile pe care le va găzdui.