UN LOC PENTRU A MEDITA

Vlad Gaivoronschi este profesor doctor la F.A.U. Timișoara, unde predă teoria arhitecturii și indrumă ateliere de proiectare. Partener în cadrul Andreescu&Gaivoronschi, cu proiecte realizate și premii și nominalizări naționale și internaționale, premiul II la Central Glass Competition, Tokyo 1981, Premiul European pentru Structuri din Oțel în 1997, nominalizări la premiul ”Mies van der Rohe” în 2008 și 2010, selectat la WAF Barcelona 2010 și Berlin 2016, câștigător la German Design Awards în 2018, 2020, 2025, câștigător la Big SEE Ljubljana 2019, 2021, 2024, premiat in cadrul BETA in 2016 si 2018. Premiul Trofeului Saint Gobain Gyproc al Președintelui Juriului Internațional 2021. Peste zece premii nationale, noua carti editate . Prezent pe site-uri precum www.archdaily.com, www.architizer.com, etc., in expozitii si conferinte la București, Cluj-Napoca, Budapesta, Leipzig, Salonic, Szeged, Viena, Istanbul, Bruxelles, Tokyo, Singapore, Berlin, Barcelona, Seul, Frankfurt, Ljubljana , Novi Sad etc.. Președinte al Filialei Timiș a Ordinului Arhitecților din România în 2010-18 si membru în Comisia de Practică Profesionlă a Uniunii Internaționale a Arhitecților. Distins in 2025 cu premiul SHARE OPERA OMNIA. Pentru BRITISH INTERNATIONAL SCHOOL, HIGHSCHOOL BUILDING “ANA ŞANDOR” , impreuna cu arhitecta Simina Cuc a obtinut Premiul “REPER pentru VIITOR” din cadrul BNA 2025 si PREMIUL ACADEMIEI ROMANE “DUILIU MARCU” pentru anul 2023.

Pavilionul Germaniei de la Barcelona al lui Ludwig Mies van der Rohe este considerat de Teoria și Istoria arhitecturii un manifest explicit al modernismului, expresie a eleganței, a planului liber și al dictonului „less is more”. El poate deveni scena pentru reflexie la aproape 100 de ani de la nașterea sa (1928-29). La aproape 5 ani de la apariția sa, istoria Germaniei, și nu numai, avea să lase la o parte eleganța optând pentru forță, rasism și pentru supraomul lui Friedrich Nietzsche (Uebermensch). Există un „Personaj” distinct în cadrul pavilionului care brusc devine atractiv, ne vorbește fiecăruia. Aflat la un capăt de parcurs, în lumina diafană și dinamică a spațiului intermediar exterior, plutind pe oglinda înșelătoare a pânzei acvatice, completează prin antiteză în mod perfect spațialitatea abstractă epurată a pavilionului; ne povestește despre perenitate versus efemeritate, despre colonialism în cultură, despre feminism, despre magia corpului și expresiei omenești care transcede limitări și diferențe culturale și despre multe altele. Pentru miile de arhitecți veniți din toată lumea la Congresul UIA de la Barcelona în iulie 2026, pavilionul a fost una dintre atracții. Dincolo de „în practică versus în teorie”, sau chiar în sânul acestei dialectici, se nasc multe nuanțe. Iar Pavilionul acesta, martor a o sută de ani de istorie plină de contradicții, este pilduitor și de acum încolo.