Centru de Arta Contemporana Bega

Suntem doi studenți în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Demersul nostru comun a evoluat din dorința de a explora spațiul dintre cercetarea teoretică, poetica reprezentării și materialitatea arhitecturală contemporană. Ne plasăm practica la granița dintre rațional și sensibil, căutând în permanență structuri abstracte, metafore vizuale și geometrii ale intenției care pot da formă palpabilă conceptului. Înțelegem arhitectura nu doar ca pe un act fizic de a construi, ci ca pe o stare de căutare, o încercare de a traduce idei intangibile și stări de spirit în limbaj spațial. Ne interesează modul în care abstractul filtrează și chestionează mediul construit, chiar și în absența unei materializări fizice definitive. Participarea la categoria „În teorie” din cadrul Premiilor Beta este pentru noi un spațiu de manifestare a ideilor nevăzute și a experimentului necenzurat. Considerăm că proiectele rămase la stadiul de concept poartă o încărcătură poetică și un potențial critic valoros, oferind lecții esențiale despre nuanțele, căutările și negocierile nevăzute din spatele arhitecturii aplicate.

Timișoara, oraș al avangardei și inovării, se confruntă cu absența unui centru dedicat artei contemporane – un loc vibrant, efervescent, capabil să genereze și să susțină un discurs cultural relevant. Proiectul propus răspunde acestei absențe cu un gest puternic, dar tăcut: un bastion al artelor, un obiect platonic, masiv, încadrându-se în tipologia „templului”, așezat la intersecția a două axe urbane. Volumul, perceput printr-un filtru de vegetație, devine prezent prin masă, proporție, textură și o scară ambiguă. Arhitectura propune un dialog subtil care mediază între natura în transformare și geometria riguroasă, între oraș și malul Begăi. În interior, promenada arhitecturală se desfășoară prin relații vizuale pe diagonală și pe verticală, care anticipează o coregrafie a privirii și o orientare contrastantă. Experiența spațială pune în antiteză compresiunea și expansiunea, lumina și întunericul, ghidând utilizatorul pe un traseu dramatic. Proporționarea la nivel planimetric urmează o subîmpărțire a pătratului – pe diagonale, în treimi, în jumătăți – care meșteșugește/structurează atât clădirea, cât și amenajarea parcului. Pereții masivi exteriori mediază relația dintre oraș și proiect, controlează accesul și mișcarea pe teren, devenind elemente definitorii pentru atmosfera generală. Clădirea nu este doar o sumă de funcțiuni, ci o prezență arhitecturală în sine – un spațiu care nu doar adăpostește arta, ci o amplifică, îi dă greutate și o transformă într-o experiență unică.