Centru de vinificare și turism viticol Turulung-Vii

Sunt Alexandru Dulfu, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, și am o atracție profundă pentru latura tehnică a proiectării. Parcursul meu este definit de curiozitatea constantă de a-mi depăși zona de confort. Priveșc arhitectura nu ca pe un domeniu izolat, ci ca pe o disciplină integratoare, strâns interconectată cu arta, ingineria, peisajul cultural și contextul specific fiecărui proiect. Experiența mea practică include colaborări cu birouri de arhitectură și implicarea directă în execuția unor proiecte reale, un moment de referință fiind co-proiectarea unui pavilion în cadrul festivalului FAST 2023. Pasiunea mea pentru domeniu se reflectă puternic în participarea activă la numeroase competiții de arhitectură. Aceste concursuri reprezintă mediul ideal în care îmi pot testa ideile, eforturile mele fiind validate prin obținerea mai multor nominalizări și premii importante la etapele naționale ale acestora. Această viziune interdisciplinară se extinde și în muzică. Ca basist al formației Metrucub, explorez conexiunile subtile dintre arhitectură și muzică, ambele fiind guvernate de ritm, structură, proporții și armonie. Caut mereu noi provocări și îmbin creativitatea cu pragmatismul tehnic, lucrând cu o pasiune autentică pentru a aduce valoare adăugată mediului construit.

Arealul Sătmarului, și în special zona Turulung-Vii, se distinge printr-o moștenire viticolă profundă, conturată istoric de coloniștii șvabi și de un peisaj agricol de o valoare inestimabilă. Astăzi, regiunea se confruntă cu vulnerabilități critice: lipsa unei infrastructuri de prelucrare moderne, care fragmentează producția, și o presiune urbanistică nocivă. Noul Plan Urbanistic General favorizează parcelarea rezidențială a dealurilor, amenințând să șteargă identitatea podgoriilor. Ca răspuns, proiectul propus se constituie într-un manifest de reziliență: un hub agro-turistic integrat, menit să oprească expansiunea imobiliară, să protejeze patrimoniul plantat și să reactiveze economia locală pe „Drumul Vinului Sătmărean”. Din respect pentru acest cadru natural și cultural, intervenția arhitecturală nu domină, ci mediază. Conceptul fundamental este cel de „topografie construită”. Clădirea refuză statutul de obiect așezat invaziv pe teren; ea se inserează organic în pântecul dealului, devenind o prelungire a reliefului. Această decizie are rațiuni profund tehnologice: panta naturală dictează un flux gravitațional inovator, eliminând pomparea mecanică agresivă a mustului, în timp ce îngroparea volumelor valorifică inerția termică a solului pentru o climatizare pasivă, esențială maturării vinului. La nivel expresiv, proiectul mizează pe o antiteză arhitecturală puternică, reinterpretând arhetipul vernacular al binomului „șură – beci”. Pe de o parte, corpurile tehnologice, ascunse în versant, sunt guvernate de estetica masivității și a obscurității. Realizate din beton, aceste spații subterane protejează procesul vinificației, oferind o atmosferă intimă, rece și atemporală, specifică pivnițelor tradiționale. În contrast absolut, la suprafață se înalță unicul pavilion turistic, o structură contemporană din lemn și sticlă. Acesta preia logica spațială a șurii: este un volum efemer, luminos, permeabil și deschis către peisaj. Pavilionul plutește peste vița-de-vie, oferind vizitatorilor o perspectivă panoramică amplă asupra teritoriului și acționând ca un spațiu de primire. Trecerea vizuală și tactilă dintre aceste două lumi, de la spațiul aerat, dominat de vibrația lemnului și lumina naturală, la adâncurile tăcute, marcate de greutatea betonului, generează o experiență cinematică. Această tranziție materială ancorează vizitatorul direct în intimitatea terroir-ului, celebrând legătura inseparabilă dintre om, arhitectură și pământ.