Grădiniță cu program prelungit în comuna Ghiroda, Timiș

Fiind originară din Timișoara, am crescut observând transformările prin care orașul a trecut în ultimii ani și modul în care acestea i-au influențat structura și identitatea. Tendința tot mai accentuată a locuitorilor de a migra către comunele din proximitatea municipiului generează schimbări vizibile asupra orașului și a relației dintre acesta și teritoriul său periurban. Am urmărit acest fenomen nu doar ca pe o problemă urbană, ci ca pe un proces care ridică întrebări despre felul în care locuim, despre nevoile unei comunități aflate în schimbare și despre rolul arhitecturii în raport cu aceste transformări. Această preocupare a stat la baza lucrării mele de diplomă, care pornește de la realitatea locală și încearcă să formuleze un răspuns arhitectural adaptat contextului contemporan al Timișoarei. Proiectul reprezintă o explorare a relației dintre oraș, locuire și comunitate, precum și a posibilității arhitecturii de a interveni activ în procesele de transformare urbană. Am absolvit Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, iar parcursul meu profesional a început încă din timpul facultății, prin colaborarea cu mai multe birouri de arhitectură. Îmbinarea dintre formarea academică și experiența practică a contribuit la dezvoltarea proiectului de diplomă. Prin această lucrare am încercat să privesc orașul atât prin ceea ce este astăzi, cât și prin direcția în care se transformă, considerând arhitectura un instrument de înțelegere și orientare a acestor schimbări.

Proiectul pornește de la convingerea că o grădiniță poate fi mai mult decât un spațiu destinat educației. Ea poate deveni un loc care formează relații, între copil și natură, între interior și peisaj, dar și între comunitate și spațiul public. Într-un context suburban aflat într-o continuă transformare, arhitectura este privită ca un instrument capabil să răspundă nu doar nevoilor funcționale, ci și celor sociale, contribuind la construirea unei comunități aflate în formare. Pornind de la această idee, proiectul este conceput ca un peisaj al explorării, în care lumina, natura și jocul devin parte din procesul de învățare. Spațiile interioare și exterioare se întrepătrund, iar fiecare traseu, curte sau încăpere încurajează mișcarea, curiozitatea și interacțiunea. Relația cu exteriorul este atent filtrată, către stradă, clădirea se prezintă rezervată și protectoare, în timp ce către curtea interioară și parc se deschide generos, transformând nucleul verde în centrul experienței cotidiene. Organizată în jurul unei curți interioare protejate, grădinița propune un mediu flexibil, în care nișele, treptele, spațiile de joacă integrate și terasa verde extind actul educațional dincolo de sala de clasă, transformând întreaga clădire într-un instrument pedagogic. Proiectul își depășește însă funcțiunea educațională. După încheierea programului, spațiile sale se deschid către comunitate și funcționează împreună cu parcul ca un loc de întâlnire, socializare și desfășurare a activităților colective. Astfel, grădinița nu devine doar un loc al copilăriei, ci un reper al vieții comunitare, unde arhitectura susține formarea unui sentiment de apartenență și consolidează relația dintre oameni, natură și spațiul public.