Graniță

„Hit Me Baby One More Time" este hit-ul care marchează nu doar un sfârșit - cel al Mileniului, dar și un început, pasiunea Alexandrei pentru Arta si Frumos, direct din izvoarele strămoșești ale Orăștiei. Deși tehnic o Gen Z-ieriță, Alexandra este o Millennială la suflet, care-și cară propria cruce: să-ți păstrezi autenticitatea creativă in ciuda succesului dictat de Algoritmul social media. Îndrăgostită de forme, umbre și mâneci suflecate, Alexandra urmează Facultatea de Arhitectură, iar apoi, în paralel cu construirea propriei cariere, continuă fascinația pentru fotografie. Cu ochii antrenați pentru a surprinde natura și umanitatea în forma lor cea mai pură, Alexandra abordează creativitatea după o rețetă simplă - curiozitate constantă și imperfecțiune candidă. Indiferent de forma pe care o îmbracă, arta Alexandrei are caracteristica unei călătorii de tip Odisseatic, o căutare necontenită pentru a găsi frumusețea trecătoare, in orice forma e Ei.

Seria surprinde un fragment din zidurile istorice ale Castelului São Jorge, unde piatra veche, martoră a secolelor, rămâne punctul fix în jurul căruia se desfășoară viața cotidiană — comerț informal, turism, popas la umbră, lucrări temporare din vecinătate. Nu e vorba despre o clădire „reparată" sau „finalizată", ci despre coexistența dintre un reper istoric neclintit și tot ce se întâmplă, mereu diferit, alături de el. Prima imagine fixează un moment de lumină puternică, într-o curte interioară: piatra veche într-o parte, un panou de protecție al unui șantier alăturat în cealaltă, iar în mijloc — oameni. Unii stau jos, desenând sau scriind, alții discută în picioare, luminați direct de soare. Zidul rămâne fix, tăcut, în timp ce activitatea umană se mișcă, se schimbă, trece. A doua fotografie documentează un coridor îngust, mărginit de zidul vechi al castelului pe o parte și de un gard temporar de șantier pe cealaltă. Schela metalică vizibilă aparține unei lucrări din imediata vecinătate, nu o intervenție asupra pietrei istorice — dar prezența ei, chiar alăturată monumentului, arată cum vechiul și temporarul coexistă în același cadru urban. Prin acest spațiu de trecere circulă turiști, indiferenți la granița dintre cele două. A treia imagine surprinde colțul unui zid medieval, construit din piatră brută și cărămidă, cu tehnici de zidărie vizibile din epoci diferite. Lângă el, un vânzător ambulant și-a întins marfa — pălării și șepci colorate — direct pe caldarâm, la umbra structurii seculare. Complexitatea istorică a pietrei rămâne la vedere, neascunsă, în timp ce viața comercială informală continuă natural alături. Împreună, cele trei imagini propun o interpretare a temei : arhitectura nu doar ca obiect construit, ci ca fundal constant pentru viața care se întâmplă în jurul ei. Piatra veche a Castelului São Jorge rămâne un reper — un punct de referință stabil, față de care tot ce e temporar (comerțul, șantierul din preajmă, trecerea oamenilor) capătă sens și context. Complexitatea structurii, lăsată vizibilă în straturile ei istorice, nu e ascunsă, ci coexistă deschis cu prezentul din jurul ei.