optmiișasesutezece

Ramona Buia s-a născut in Timișoara în vara anului 2000. A fost crescută parțial pe terenul plat al Câmpiei de Vest a României, parțial în munții Ardealului și parțial lângă plajă, pe coasta Adriatică a Italiei. Odată cu programul de licență și-a început și parcursul în Olanda, studiind arhitectura într-un context complet nou. După toți acești ani, și-a ancorat mentalitatea și profilul profesional într-o cultură bazată pe grijă colectivă, deschidere, experimentare și încetinirea ritmului cotidian. Ramona este fascinată de procesele organice și anorganice care ne înconjoară, de grădinărit, de materialele naturale și recuperate, de procesele de realizare și creație și de tot ceea ce poartă o urmă, o cicatrice sau o amintire, conferind locurilor, obiectelor și materialelor o memorie și un caracter aparte.

Fotbalul este cel mai urmărit și iubit sport din lume. În ultimele sute de ani am construit, atât fizic cât și imaterial, o împărăție separată a fotbalului: meserii, infrastructură, obiceiuri. Aceasta rămâne totuși o lume aproape invizibilă omului de rând. Aproape. Vrând-nevrând, din când în când, suntem scufundați în suprafața ei imediată. Cineva urmărește un meci, altcineva joacă un pariu și altcineva ascultă știrile sportive. În unele dintre orașele în care locuim se construiesc stadioane. Fiind de obicei structuri supradimensionate, atrăgătoare, monumente ale erei moderne și contemporane, stadioanele pot fi considerate trofeele culturii fotbalistice, care pulsează cu energie și dinamism atunci când două echipe de fotbal se confruntă pe terenul lor. Dar ce se întâmplă în interiorul cojii lor opace tot restul timpului? Stadioanele devin un uriaș adormit în interiorul orașelor locuite de noi, piticii. Și totuși, acest somn nu înseamnă că rotițele mașinăriei se opresc. Cadrele surprinse în prezenta serie de fotografii pe film sunt inspirate de fascinația autoarei pentru banal, pentru infrastructura oarecum tăcută, zilnică, din lumea noastră actuală. 8760 de ore într-un an. Aproximativ 150 de ore de acțiune primară pe un stadion într-un an. 8610 ore de pasivitate. Aceasta este, de fapt, o pasivitate manifestată prin altfel de activități, prin procese ascunse ochiului liber al vieții stradale: mentenanță, renovare, curățare, conservare, turism, facilitare. Cadrele imortalizează starea internă latentă a stadioanelor într-un moment aleator din cele 8610 ore de activitate pasivă ale unui an calendaristic. Această serie fotografică sărbătorește infrastructura nefotogenică din spatele funcționării unei astfel de mașinării gigantice. Dar, de asemenea, ea este o reflecție critică asupra valorilor inechitabile pe care le prioritizăm prin simpla existență a unor astfel de monumente, precum și asupra importanței pe care continuăm să le-o acordăm, chiar și într-o lume marcată de dezechilibru și presiuni sociale.