Centru de agrement nautic și cultural prin reconversia Castelului Haller din Sânpaul

Andreea Maria Nistor este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, cu o etapă de formare parcursă la Escuela Técnica Superior de Arquitectura din Sevilla. Pentru Andreea, arhitectura reprezintă o expresie directă a modului de viață și a culturii oamenilor. Abordarea sa refuză tendințele de uniformizare spațială, susținând că proiectarea trebuie să pornească de la specificul locului, din analiza atentă a contextului, a materialelor utilizate și a istoriei pe care fiecare clădire o poartă. Această viziune este susținută de experiența practică acumulată pe șantiere de restaurare, unde a lucrat direct pe clădiri existente și structuri tradiționale. Proiectul de diplomă transpune aceste principii prin reconversia Castelului Haller într-un centru comunitar și cultural, vizând valorificarea patrimoniului baroc din regiunea Transilvaniei. Propunerea reactivează o tipologie reprezentativă din zonă, dar adesea lăsată în abandon, reînnodând totodată legătura ansamblului cu peisajul râului Mureș și redând comunității un spațiu cu o puternică valoare identitară. Totodată, pasionată de muzică și artele spectacolului, Andreea consideră că toate formele de expresie artistică sunt interconectate și trebuie să se regăsească în modul de înțelegere al spațiului arhitectural.

Centrul de agrement nautic și cultural prin reconversia Castelului Haller din Sânpaul propune o strategie integrată de reactivare a peisajului cultural transilvănean, configurând un model-pilot de restaurare critică dedicat reședințelor nobiliare abandonate de pe Valea Mureșului. Inserat într-un teritoriu marcat de declin fizic, segregare comunitară și agresiunea utilitar-industrială a unei balastiere active, demersul se fundamentează la scară teritorială pe crearea unui traseu de mobilitate verde-albastru de-a lungul râului, conectând siturile istorice prin turism lent și generând noi puncte de legătură între comunitate și apă. Nucleul proiectului refuză reconstrucția istoricistă sau mimetică, asumându-și onest patina timpului și memoria traumatică a clădirii sub conceptul central de „ruină stabilizată”. Această filosofie de intervenție prioritizează dialogul sensibil dintre memoria zidului vechi și viața nouă care îl reinterpretează. Parterul lipsit de planșee devine o „ruină verde”, o succesiune de grădini interioare intime unde natura recuperează spațiul arhitectural, în timp ce nivelul superior oferă o terasă vegetală deschisă spre peisaj. Protecția zidăriei istorice este gândită ca un gest subtil de îngrijire, combinând finisajele de protecție ale coronamentelor cu straturi vii de vegetație ce funcționează ca un regulator natural. Pentru a adăposti funcțiunile contemporane fără a altera substanța istorică, proiectul adoptă principiul „box in box”, inserând volume transparente și autonome în perimetrul anvelopei baroce. Aceste cutii de sticlă dizolvă granițele spațiale și oferă un confort modern, transformând textura brută a cărămizii și cerul liber în fundaluri scenografice sugestive, în timp ce suprafețele vitrate de peste vechile bolți refac legăturile vizuale pe verticală. Curtea de onoare își depășește condiția de spațiu static și devine o mașinărie teatrală dinamică, articulată în jurul unei pasarele mobile care activează curtea, susține evenimentele culturale și mediază subtil eforturile structurale ale pereților istorici paraleli. Această dinamică se extinde într-un parcurs expozițional continuu, un traseu de explorare tridimensională ce funcționează ca un dispozitiv de citire a teritoriului, direcționând conurile de vizibilitate către reperele istorice ale satului și reconectând monumentul cu peisajul său. Amenajarea exterioară a promontoriului mediază relația dintre rigoarea minerală a castelului și caracterul organic al luncii, reintegrând